“Incubatorul talentelor” – Riscuri implicate de proiect şi planuri de răspuns

În condițiile în care organizatorul este nevoit să mute activitățile unui proiect al cărui scop principal ar trebui să fie tocmai familiarizarea concurenților cu scena în online, face ca întregul demers să fie tributar unui paradox, acela că le poate oferi concurenților o accesibilitate incomparabil mai mare, dar pentru care se plătește prețul pe care îl reclamă folosirea materialelor audio video trimise chiar de către concurenți, în acest fel fiind mult mai dificil, aproape imposibil, să fie evaluată capacitatea fiecăruia de a se adapta tracului pe care îl impune o prestație live, în general, cu atât mai mult unul artistic, în care prezența de spirit și spontaneitatea ar trebui să facă diferența.
Dar, pericolul cel mai mare pe care îl intuim este acela că din pricina restricțiilor de natură sanitară, este posibil ca interesul participanților care s-au obișnuit de-a lungul timpului cu rigorile competiției artistice sale să scadă, tocmai pentru că nu mai poate fi asigurată apariția scenică.
Chiar și în aceste condiții, avem convingerea că putem asigura continuitatea proiect, tocmai datorită versatilității echipei și a capacității acesteia de a se adapta la toate provocările la care este supusă.

În acest sens, au fost atrași noi parteneri ai proiectului, capabil să-i asigure sustenabilitatea, cea mai bună dovadă fiind aceea că alți elevi urmează să intre în studio pentru a face propriile înregistrări profesionale.