Incubatorul talentelor – un proiect experimental de artă promovată digital

Acest proiect s-a născut în urma analizei unor nevoi justificate ale elevilor din Liceul Vocațional de Artă din Târgu Mureș, cei care se pregătesc pentru viitoare cariere artistice de succes și care nu urmează întotdeauna specializările pe care le oferă unitatea de învățământ public și aleg să meargă zone inovatoare, pentru care au nevoi adaptate vremurilor pe care le trăim. Concret Asociația Șansă Competițională a aplicat pentru finanțare nerambursabilă în cadrul concursului de proiecte organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș cu intenția de a achiziționa o dotare tehnică minimală, capabilă să creeze condițiile organizării unor campanii de succes pentru lansarea unor interpreți individuali, sau a unor banduri școlare, în condițiile pe care le cere evoluția industriei muzicale în general. Fără a neglija partea clasică a abordării acestui subiect, ne-am pus problema de a demonstra comunității artistice din Liceul Vocațional de Artă, dar nu numai, că elevii poți spera la o consacrare mult mai rapidă folosind noile metode pe care progresul științific le pune la dispoziție în condiții de foarte mare accesibilitate. Cu toții am constatat faptul că în zilele noastre, foarte mulți dintre cei care au o realizare deosebită și care știu să o comunice folosind mijloacele online și avantajele pe care îl conferă rețelele de socializare, reușesc să devină celebri peste noapte, de multe ori chiar fără a avea ceva de calitate în actul artistic prezentat, folosindu-se doar de notorietatea pe care o au ei personal sau grupurile în care activează. Oricât de cinic ar suna progresul tehnic face ca în multe dintre situații calitatea să nu fie suficientă pentru a deveni cunoscut dacă nu este dublată și de notorietate. În conformitate cu proiectul depus la sesiunea din vara anului 2021, proiectul “Incubatorul talentelor” are o complexitate deosebită, practic fiind mai multe proiecte de sine stătătoare incluse într-unul singur. Una dintre componentele cele mai importante ale acestui proiect o constituie preocuparea pentru dotarea unui studio capabil să realizeze înregistrări și transmisii live, cea care a și deschis calea către fortificarea unor oportunități de promovare.