Incubatorul talentelor – un proiect cu și pentru tinerii artiști mureșeni

Având în vedere că în ultima perioadă majoritatea artiștilor au încercat să dea o mai mare importanță activității în mediul online, unde rezultatele muncii lor pot să dea roade mult mai repede și mult mai eficient, Asociația șansă competițională a luat decizia de a participa la concursul de proiecte pentru finanțare nerambursabilă a Municipiului Târgu Mureș. După jurizarea aplicațiilor depuse de mai multe organizații nonguvernamentale, ne-am regăsit numele printre câștigători acestor mijloace financiare atât de necesare proiectului. Totodată, datorită bunelor relații pe care le avem în mediul privat din orașul nostru cat și din alte zone istorice, după semnarea contractului de finanțare cu primăria Municipiului Târgu Mureș, am contactat reprezentanții firmei Reea cu care am pus la punct un plan de acțiune. Ca urmare, în acest moment s-au demarat pregătirile pentru a se întocmi lista minimală dotările necesare unui mic studio de producție audio video.